Anul acesta a fost dificil, diferit și greu de înțeles pentru fiecare dintre noi. Imposibilitatea de a ne deplasa prea departe în țară (să nu mai vorbim de alte locuri prin afară) din primele luni ne-a făcut să visăm măcar la o escapadă, oriunde.

Așa că nu este de mirare că prima ieșire mai departe de casă pe care am făcut-o după ce s-a terminat starea de urgență a fost ca o gură de aer proaspăt. Cheile Tișiței, situate în Parcul Putna-Vrancea, rezervația naturală din Munții Vrancei, a însemnat acea energie pe care doar reîntâlnirea cu natura ți-o poate transmite.

Drumeție prin Cheile Tișiței

Am mers până la Tunelul Mare, pe o distanță de 7,5 km de parcurs, dar pentru cei echipați corespunzător traseul poate continua timp de încă câteva ore bune până în Șaua Geamănă.Este o drumeție ușoară, ca o plimbare prin pădure. Peisajul este fabulos. Lumina soarelui blândă, umbra copacilor răcoroasă, fiecare adiere de vânt parfumată ne reîntregeau.

Pe parcursul traseului am dat și peste câteva porțiuni mai periculoase, care necesită atenție sporită: am trecut câteva poduri de lemn peste râu, am urcat o scară verticală ce se sprijinea pe o stâncă imensă și o potecă cam surpată.

Însă per total, Cheile Tișiței  sunt relativ ușor de parcurs și o zonă sigură, mai ales pe vreme frumoasă.

Noi am parcurs traseul în 5 ore, ne-am oprit de multe ori să admirăm peisajul și să facem fotografii. Eram dornici de natură, de aer curat, și nu am rămas dezamăgiți.

Uneori, cuvintele nu reușesc să transmită acele stări unice, dar fotografiile pot ajuta să întregească imaginea de ansamblu. Ne-am propus să parcurgem traseul și pe timpul toamnei, îmi și imaginez spectacolul de culori!

Drumeție prin Cheile Tișiței

Găsiți aici câteva detalii utile în caz că vă hotărâți la o drumeție.

  • Parcarea este chiar la intrarea în rezervație.
  • Taxă de intrare: 3 lei
  • Cel mai indicat este să aveți încălțăminte cu talpă aderentă. Unele zone sunt stâncoase și alunecoase.
  • Să aveți APĂ în rucsac.
  • Nu vă abateți de la traseu.
  • Traseul este marcat cu un triunghi roșu.

Alte obiective turistice în zonă: Rezervația forestieră Lepșa-Zboina, Cascada Putnei, Mănăstirea Lepșa.