În 2020 ne-am apropiat de România

0

Nu e nimic nou in faptul că anul 2020 a fost un altfel de an. Am fost nevoite sa amânăm multe dintre planurile pe care le aveam și am încercat să ne adaptăm situației. Așa că am explorat țara noastră mai mult decât în alți ani. Ne-am apropiat de România și ne-am îndrăgostit de ea. Chiar dacă infrastructura este o problemă majoră, iar uneori serviciile turistice sunt dezamăgitoare, am descoperit locuri frumoase, pitorești, care iți rămân în suflet.

 

Ne-ar fi greu să facem un top destinații, pe unde ne-a plăcut mai mult sau ce ne-a trezit mai tare interesul. Dar vrem să împărtășim cu voi câteva dintre locurile din România în care noi cu siguranță ne vom întoarce, cu speranța că vă vom inspira.

  • Amfiteatrul Transilvania – Un loc rupt din basmele copilăriei în care am ajuns pentru prima oară în septembrie 2020. Ne-am reîntors cu dor în luna decembrie, sperând la zăpadă. N-a fost să fie cu zăpadă, dar frumusețea locației era neschimbată.
  • Cheile Tișiței – Am povestit aici despre această drumeție scurtă, dar fabuloasă. Situate în Parcul Putna-Vrancea, Chile Tișiței a fost prima escapadă după o lungă perioadă.
  • Cheile Lapoșului – Traseu prin munții Hășmaș, cu pornire din Cheile Bicazului. Urmează un articol cu mai multe detalii despre această drumeție, dar garantăm liniște și peisaje superbe.
  • Piatra lui Lucaci – O zonă superbă care nu trebuie ratată dacă mergeți în zona munților Apuseni. La 30 de kilometri de Cluj-Napoca, drumeția începe în zona lacului Tarnița, unul dintre locurile must-see din regiune. Priveliștea este spectaculoasă, iar timpul petrecut aici este liniștitor.
  • Drumeție până la vârful Harghita-Mădăraş – Un loc mistic, cu un peisaj feeric. Am avut noroc de-o zi senină când am urcat și am simțit că avem lumea la picioare. Poate pozele nu reușesc să surprindă atât de bine frumusețea locului, dar o escapadă aici este pe lista noastră de to-see.
  • Lacul Bâlea – Chiar dacă este un loc destul de aglomerat, mereu găsim un colțișor retras în care pur și simplu privim și respirăm. Iar dacă vreți și mai multă liniște, puteți urca spre Lacul Capra.

  • Munții Ceahlău – Vă recomandăm o drumeție de o zi până la vârful Toaca. Cu plecare din stațiunea Durău, nu durează mult până reușim să ajungem în Parcul Național Ceahlău. Traseul numără o sumedenie de panouri informatie, unde veți avea ocazia de a afla mai multe despre biodiversitatea din aceste zone.

  • Lacul Ochiul Beiului – Lacul de basm, care nu îngheață niciodată. Cu siguranță putem spune că este unul dintre cele mai frumoase și mai impresionante lacuri din România. La adăpostul munților Aninei, lacul Ochiul Beiului se descoperă în fața turiștilor, menit să fascineze fiecare trecător.

Cu siguranță, anul 2020 este anul în care ne-am apropiat de România. O Românie prietenoasă și colorată. O Românie care ne-a primit cu brațele deschise, chiar dacă în ultimii ani ne-am îndreptat privirea mai mult în alte părți. Suntem dornice mai mult ca niciodată să îi explorăm meleagurile, să descoperim peisaje noi și să ne reîntoarcem în locuri dragi.